Aditiv masterbatch slip

Category:

Description

Filmele din poliolefine au tendinta sa adere intre ele sau la suprafetele metalice din cauza unui coeficient de frecare ( COF ) mare. Pentru o procesare usoara, filmul trebuie sa aiba un coeficient de frecare sub 0,2. In mare, din punctul de vedere al gradului de frecare filmul poate fi caracterizat:

  • Tip LOW SLIP COF: 0,50 – 0,80 Continut slip (PPM): 200 – 400
  • Tip MEDIUM SLIP COF: 0,20 – 0,50 Continut slip (PPM): 500 – 600
  • Tip HIGH SLIP COF: 0,05 – 0,20 Continut slip (PPM): 700 – 1000

Aditivii slip pot modifica proprietatile suprafetei filmului si reduce COF. Cei mai folositi agenti slip sunt amidele grase:

Erucamida (C22, mononesaturata)

  • Migreaza mai lent, in schimb confera un COF mai redus.
  • Datorita presiunii de vapori si a volatilitatii mai reduse, este folosita acolo unde se impune procesarea la temperaturi mai mari (in special pentru HDPE si PP).
  • Este utila, in special, in cazul procesarii ulterioare a rolelor de film si a tratamentului Corona.

Oleamida (C18, mononesaturata)

  • Migreaza mai repede decat erucamida, fiind utila acolo unde se impune reducerea COF in scurt timp, pe liniile de procesare de mare viteza.

Stearamida (C18, saturata)

  • Este folosita, in general, impreuna cu erucamida sau oleamida pentru a conferi efect anti-blocking, acolo unde transparenta filmului este foarte importanta si anti-blockingul anorganic ar afecta-o negativ.

Behenamida (C22, saturata)

  • Pentru aplicatii organoleptice.
  • In general, variatia semnificativa a COF are loc in cca 24 – 48 ore de la extrudare, valoarea finala a acestuia stabilizandu-se dupa circa 7-10 zile, in functie de agentul slip folosit.
  • Adaosul de agent slip trebuie echilibrat in functie de operatiile ulterioare pe care le suporta filmul. Un adaos prea mare poate influenta negativ sudarea si imprimarea.